Eu cu mine

Imi amintesc ca prima oara cand am ajuns acolo nu era nimeni...era o casa imensa , coridoarele erau lungi si peretii inalti , camera mea era singura care avea balconul care dadea in gradina unui hotel...palmierii , portocalii si lamaii din curte imi dadeau acea senzatie de exotic...Totul imi parea atat de ciudat , de nou...in celelalte camere totul parea diferit de camera mea...erau zgomotoase , aveau balcoanele deasupra unui local...sigla localului avea sa lumineze toata noaptea , luminile ei colorate reflecatandu-se in toate incaperile...In primele 3 saptamani am locuit singura in acea casa...dar , nu m-am simtit niciodata singura...lasand la o parte usile care se tranteau noaptea din cauza curentului sau zgomotele care veneau de la mansarda , si in ciuda faptului ca eram intr-o tara straina au fost cele mai importante zile din viata mea caci acolo am descoperit libertatea de a trai singura , am invatat ce inseamna sa fii responsabil , m-am maturizat...nu mai erau vremurile de alta data , nu mai era nimeni langa mine , era timpul sa cresc...pe coridorul principal din acea casa era acest portret...de fiecare data cand imi era dor de casa il analizam , il fixam secunde interminabile , imi inspira incredere , siguranta , nu eram singura ... Uneori pare ca obiectele au viata...
In lunile ce au urmat s-au creat noi prietenii , si multe ...poate prea multe lucruri care m-au facut sa vad viata altfel in acea casa , dar asta e o alta poveste...