sâmbătă, 10 mai 2008

joi, 8 mai 2008

Azi sunt happy...fara un motiv anume , poate pentu ca m-am trezit la 3 dimineata ,poate pentru ca mi-am cumparat parfumul meu preferat , sau poate pentru ca am din nou incredere in propriile forte...nush...oricum starea asta euforica nu o am in fiecare zi , deci azi s-a zicem ca am fost mai buna- am si gatit chiar, mai putin ironica...hmmm
Am reusit sa vb si cu Bogdan , un foarte bun amic ,pe care nu-l gasesc absolut niciodata in tara...are cel mai tare job dintre toti amici mei...lucreaza la formula 1...acum e in Istambul...am reusit sa vb cu el numai pt ca in Turcia era innorat si nu era la piscina ca altfel nu ne mai auzeam noi...de maine are treaba...practica incepe la 10...pe 11 mai marele eveniment...m-a innebunit cu datele tehnice si cu entuziasmul lui pt tot ceea ce se intampla zilele astea la 2008 FORMULA 1 PETROL OFISI TURKISH GRAND PRIX...
AAA si tot azi am reusit sa vb si cu Cosmin...pleca la cantari prin Oradea, Arad, si nush ce oras a mai zis el acolo parca Cluj duminica....cert e ca ne cunoastem de aproape 2 ani jumate asa ca i-am cerut ca la cantarea pe care o sa o aiba la MEGASTAR sa-mi dedice o melodie si sa nu fie "cea mai de treaba fata din lume" ca ma supar...dupa 30 de minute de facut misto ba ca dedica pt cerasela , natasha ,fetele de cealalta parte a sticlei mi-a promis ca dedica...deci Cosmine sa mor daca mai am vreo vorba cu tine daca duminica la megastar nu imi faci dedicatie ...ashea ca doar tre sa pun picioru' in prag...
In fine a venit tata acasa asa ca ma duc sa schimb cateva vorbe si cu el...SERIOUS BUSINESS
pupici

miercuri, 7 mai 2008

Macelul neuronilor

Azi am incercat cu disperare sa-mi reinstalez Windowsul...problema nu a fost instalarea lui ci driverele de la laptopul meu ce nu se gasesc pe nicaieri....dupa cateva ore interminabile am reusit sa-i dau de cap....AI VAZUT HANDICAPEISEN CA REUSESC SI SINGURA...
E adevarat acum dupa cat m-am enervat si cat mi-am macelarit neuroni am reusit sa fac ceea ce imi propusesem si totusi inca imi este teama ca lipseste ceva...in fine de parca nu era de ajuns telefonul meu s-a inrosit azi...de ce de fiecare data cand eu nu pot raspunde toti ma suna?au radare?eu cred ca o fac intentionat...asa nu mai cheltuie banii pe apeluri si dupa imi pot reprosa ca ei m-au sunat si ca de fapt eu sunt cea care nu vrea sa raspunda...
E naspa acasa...imi lipseste marea...mi-au venit din nou pitici pe creier si ma gandesc pe unde mai pot pleca...da' nu plec...de data asta am promis ca stau acasa si ma fac cuminte...Singurul lucru de care sincer nu-mi era dor sunt mertzanele manelistilor cu geamurile lasate in jos si boxele ce emana prostie...cireada s-a extins intre timp...
Nu mai am inspiratie si imi este si somn...Cosmin imi face cu ochiul...dar, nu vrea sa-mi vorbeasca...probabil ca si el isi scrie blogul...macar el are fani...dar mie nu imi vorbeste de realizarile sale pe plan muzical ,rar s-a intamplat, noi ne tachinam unul pe celalalt...ultima oara ne-am vazut la milano...nici nu mai stiu cum arata... e cazul sa termin ...nu mai am nimic de spus...noapte buna

Rehab

Mie internetul nu imi face clar bine...am ajuns sa fiu dependenta . Nu ma mai gasesti la telefon , nici macar acasa , dar ma gasesti mereu online...nu...nu mai e pentru mine...''astea-s lucruri pentru pustani'' tot incerc sa ma conving , insa sansele-s putine in a renunta...probabil ca singurul mod in care nu am murit de plictiseala in strainatate si nici macar acum acasa a ramas EL...Partenerul perfect care are un raspuns la toate intrebarile tale...
Oare in timp am ajuns incapabila sa imi fac noi prieteni.?..de ce dau tot timpul vina pe lipsa timpului? sau distanta (care sincer si clar vorbind ucide absolut orice urma de amicitie)poate fii un alt motiv...
In oricare din cazuri internetul e mereu acolo...la o distanta de un simplu ''click''...
Poate intr-o zi din cele care vor urma... imi voi face din nou curajul de a iesi din nou...dar pana atunci raman ''online''...

marți, 6 mai 2008

Enjoy life

NAPOLI DOC

Napoli

maree

Eu cu mine

Imi amintesc ca prima oara cand am ajuns acolo nu era nimeni...era o casa imensa , coridoarele erau lungi si peretii inalti , camera mea era singura care avea balconul care dadea in gradina unui hotel...palmierii , portocalii si lamaii din curte imi dadeau acea senzatie de exotic...Totul imi parea atat de ciudat , de nou...in celelalte camere totul parea diferit de camera mea...erau zgomotoase , aveau balcoanele deasupra unui local...sigla localului avea sa lumineze toata noaptea , luminile ei colorate reflecatandu-se in toate incaperile...In primele 3 saptamani am locuit singura in acea casa...dar , nu m-am simtit niciodata singura...lasand la o parte usile care se tranteau noaptea din cauza curentului sau zgomotele care veneau de la mansarda , si in ciuda faptului ca eram intr-o tara straina au fost cele mai importante zile din viata mea caci acolo am descoperit libertatea de a trai singura , am invatat ce inseamna sa fii responsabil , m-am maturizat...nu mai erau vremurile de alta data , nu mai era nimeni langa mine , era timpul sa cresc...pe coridorul principal din acea casa era acest portret...de fiecare data cand imi era dor de casa il analizam , il fixam secunde interminabile , imi inspira incredere , siguranta , nu eram singura ... Uneori pare ca obiectele au viata...
In lunile ce au urmat s-au creat noi prietenii , si multe ...poate prea multe lucruri care m-au facut sa vad viata altfel in acea casa , dar asta e o alta poveste...

Mediterana


Non ho piu paura...

Inapoi la start

Stau si ascult la nesfarsit o melodie pe care intamplator mi-a trimis-o un ex...si ma gandesc la cuvantul asta EX....o mie de ganduri imi vin in minte si in cele din urma e atat de simplu...atat de natural sa fii EX...si totusi atat de multe amintiri...
"Oare il mai iubesc?" stau si ma intreb...
NU...l-am iubit pentru ca ma iubesc pe mine pentru ca el imi da senzatia aia stupida si euforica de bine, de liniste...sau poate asa vedeam eu lucrurile...poate ca el nu a fost niciodata ceea ce eu vedeam in el...poate el a fost destinat sa fie doar un EX...
Acum ma simt doar dezamagita...AM VISAT...nu e el de vina, sunt doar eu pentru ca nu am stiut ce vroiam cu adevarat, mi-am asumat riscuri inuile, am visat povesti siropoase, vroiam sa joc un rol, vroiam sa fiu ca alti...dar am uitat ca eu nu sunt "altii"..
Si acum ce o sa fac...o sa visez in continuare normal ca doar asa-i frumos "aceleasi replici acelasi te iubesc" dar un altul in locul EX-uli...
Asta-i viata...mereu ma intorc la start da' cu mai multa experienta , mai egoista si parca in timp imi pierd acele valori in care credeam la inceput...si seara pare ca am atat de multe pe suflet... Ma deprima resemnarea...
Si ma intorc inapoi la start...de data asta vreau sa ajung prima...